Monocomponent

Marcajul rutier monocomponent este o modalitate importantă de a ghida traficul și de a păstra siguranța pe drumurile publice. În acest sens, cel mai întâlnit tip de marcaj rutier este cel realizat cu vopsea pe bază de apă sau de solvent organic. Acest tip de marcaj este utilizat și în zonele unde traficul este mai redus și în spațiile interioare, cum ar fi parcările subterane sau halele industriale. Un aspect important al acestui tip de marcaj rutier monocomponent este gradul sporit de reflexie pe timp de noapte. Pentru a asigura această reflexie, pe suprafața proaspăt marcată se aplică microbile de sticlă. Acestea reflectă lumina farurilor mașinilor, astfel încât marcajul să fie vizibil și pe timp de noapte.

Acest tip de marcaj este ideal pentru executarea marcajelor rutiere longitudinale pe drumuri, autostrăzi, aeroporturi dar și pentru marcaje rutiere transversale și diverse: treceri de pietoni, indicatoare rutiere orizontale, piste pentru biciclete etc. Vopseaua monocomponentă este potrivită atât pentru delimitarea locurilor de parcare, cât și pentru numerotarea acestora cu ajutorul șabloanelor.